Duminica, 30 August, va avea loc in Bucuresti, la Mega Mall, evenimentul “Ziua Recordurilor”. Va fi un concurs in care se vor stabili recordurile nationale la numarul maxim de flotari intr-o serie, numarul maxim de tractiuni intr-o serie si numarul maxim de flotari intr-o ora
(flotarile vor fi facute in mai multe serii cu pauza intre ele).
Castigatorii vor primi un trofeu, un certificat de record national si premii de la sponsori.

Inscrierile pentru aceste probe se fac la mail-ul contact@recordul.ro precizand la ce proba doriti sa va inscrieti.

 

Concursurile incep la ora 17.00. Cei care s-au inscris sunt rugati sa fie la locatie, incepand cu ora 16.00, pentru sedinta tehnica.

Regulament flotari intr-o serie

Palmele vor fi asezate la sol, la o distanta astfel incat atunci cand bratul si antebratul fac un unghi de 90 de grade, bratele sa fie paralele cu solul.
Corpul trebuie sa stea drept, picioarele in prelungirea trunchiului.
O repetare corecta inseamna pornirea de la pozitia cu bratele perfect intinse, coborarea trunchiului pana cand bratele fac un unghi de 90 de grade cu antebratele si revenirea cu bratele intinse.
Sportivul nu are voie sa ridice una din palme sau sa repozitioneze una din palme, nu are voie sa atinga solul cu alta parte a corpului decat palmele si varfurile picioarelor.
Sportivul nu are voie sa stea mai mult de 3 secunde sa se odihneasca in pozitia cu bratele intinse.
Arbitrul va numara doar repetarile corecte.
Castiga sportivul care a efectuat cele mai multe repetari. In caz de egalitate de repetari castiga sportivul care a efectuat repetarile intr-un timp mai scurt.

Regulament flotari intr-o ora

Palmele vor fi asezate la sol la o distanta astfel incat atunci cand bratul si antebratul fac un unghi de 90 de grade, bratele sa fie paralele cu solul.
Corpul trebuie sa stea drept, picioarele intinse si in prelungirea trunchiului.
O repetare corecta inseamna pornirea de la pozitia cu bratele perfect intinse, coborarea trunchiului pana cand bratele fac un unghi de 90 de grade cu antebratele si revenirea cu bratele intinse.
Sportivul are voie sa se odihneasca de cate ori doreste.
Arbitrul va numara doar repetarile corecte.
Castiga sportivul care a efectuat cele mai multe repetari.

Regulament tractiuni la bara

Priza pe bara trebuie sa fie mai mare decat latimea umerilor, de tip pronatie (palmele orientate inainte).
O repetare corecta inseamna ridicarea din pozitia cu bratele complet intinse pana cand barbia trece de nivelul barei si revenire.
Sportivul nu are voie sa balanseze corpul, acesta trebuie sa ramana vertical pe toata durata seriei. De asemenea, nu are voie sa “zvacneasca” din picioare.
Arbitrul va numara doar repetarile corecte.
In timpul seriei sportivul nu are voie sa se desprinda de bara sau sa atinga cu picioarele solul. In caz contrar seria se considera terminata.
In caz de egalitate de repetari castiga sportivul care a efectuat repetarile intr-un timp mai scurt.
Sportivii pot folosi manusi.

 

Rezultate complete:

Flotari intr-o serie
1. Alexandru Ion – 105 flotari (timp 1:44:22)
2. Andrei Mavroenidis – 100 (2:51:34)
3. Vicentiu Moreanu – 82 (1:54:71)
Flotari intr-o ora
1. Dan Stanescu – 2369
2. Narcis Cernea – 2015 (54:36)
3. Emilian Stirbu – 1785
4. Silviu Constantin – 1169
Tractiuni
1. Costel Toma – 28 (1:01:10)
2. Cezar Ionescu – 27 (1:03:12)
3. Vicentiu Moreanu – 27 (1:03:45)
4. Andrei Mavroenidis – 27 (1:35:14)
5. Gabriel Ban – 23 (0:58:00)
6. Emanuel Ichim – 18 (0:44:32)
7. Adrian Popescu – 16 (0:50:08)
Flotari pe dosul palmelor cu 28 kg in spate intr-un minut
Gabriel Ban – 37 flotari
Flotare pe dosul palmelor cu greutate pe spate
Adrian Petre – 77,5 kg

ZRaug2015-04 ZRaug2015-05

Alexandru Ion

Alexandru Ion

Gabriel Ban

Gabriel Ban

Costel Toma

Costel Toma

Adrian Petre

Adrian Petre

Dan Stanescu

Dan Stanescu